Ar trebui bănuiesc sa încep cu o formula de introducere, ceva de genul “Draga X, (…) “ sau alte formule de genul, dar nu o fac pentru ca nu este o scrisoare propriu zisa. Sunt doar nişte gânduri, nişte chestii care îmi trec prin minte in momentul in care scriu, nişte prostii in fond.

            Îmi ziceai intr-o conversaţie cum ca ai sa realizezi cat ai însemnat pentru mine. Nu, nu o sa realizezi probabil niciodată cat ai însemnat cu adevărat pentru mine, nu o sa intelegi niciodată starea prin care am trecut eu, o stare de “supremaţie” in fata tuturor daca as putea spune in felul asta, o stare care îmi da voie sa gândesc si sa realizez intelesul. cuvintelor “Te iubesc”, o stare la care am renunţat. Poate peste cativa ani vei citi câteva rânduri scrise de mine, câteva rânduri rupte dintr-o conversaţie purata intre noi doi, rânduri care o sa iţi trezească probabil unele amintiri plăcute sau mai puţin plăcute si te vei întreba : “Oare am însemnat ceva pentru el?”. Atunci bănuiesc ca vei pica intr-o stare de melancolie, vei pica pe gânduri si daca vei analiza fiecare zi din acel un an, trei luni si 6 zile iţi vei da seama daca ai însemnat sau nu pentru acel cineva. Spun cineva pentru ca peste cativa ani, asta bineinteles daca se va întâmpla cu toate ca nu cred, nu vei mai tine minte mare lucru despre acel cineva, acel Tudor – Sabin Viziteu. Un om ratat, un om care probabil nu v-a reuşi sa isi termine nici măcar liceul, un om fara suflet, fara inima, fara nimic, un om pierdut, un suflet pierdut in oceanul singuratatii.

            Acum stau si mă gândesc ca poate vei citi aceste rânduri peste ani si ani, alături de un soţ iubitor, un soţ care sa te pretuiasca aşa cum meriţi, sa iţi ofere absolut tot ceea ce ai tu nevoie, si alături de acel soţ vei rade de ce am scris aici. Ce-o sa ziceţi… om prost, se plictisea si s-a apucat de scris un roman. Un roman prin care vrea sa demonstreze ce? Cuvinte care sa demonstreze ce ? Nimic. Asta v-a fi răspunsul vostru. Nu e problema, am punctat si aspectul asta, aspect care nu o sa mă deranjeze bineinteles. Stau si mă gândesc ca daca voi veţi spune : “Om prost” atunci si eu voi spune la fel in momentul in care am sa deschid “cartea” cu arhiva si am sa citesc conversaţii sau parti de conversaţii.

            Nu trebuie sa aştept ani de zile ca îmi dau seama ca sunt prost. Am fost prost, sunt prost, voi fi prost. O fi un lucru ereditar? J Probabil. Probabil se trage din tata-n fiu, cu toate ca nu mi-as dori sa ii calc pe urme.

                                                To be continued…